23/05/2022

Meindhardt Group câștigă licitația internațională de proiectare a Central District Lagoon City București, proiect dezvoltat de către Forty Management. Contractul are o valoare de aproximativ 2,8 milioane de euro.

Autor: s360_forty

Forty Management anunță finalizarea selecției internaționale pentru serviciile de proiectare, inginerie și asistență tehnică pentru construcția Central District Lagoon City din București.

Contractul câștigat de Meinhardt Group se ridică la o valoare estimată de 2,8 milioane de euro și are o durată de implementare de 8 luni.

Lagoon City este un proiect mixt de mari dimensiuni, cu o componentă rezidențială de 290 de apartamente, o clădire de birouri de 8.000 mp GLA, 7.800 mp de spații comerciale, și un hotel de 5 stele, cu 300 de camere, construite în jurul unei lagune cu plaja de 18.000 mp. Proiectul este implementat în baza unei licențe exclusive Crystal Lagoons.